Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 188/29.05.2023 a fost aprobat proiectul „Testarea genetică în cancerele ereditare” care prevede acordarea unui sprijin financiar în cuantum total de maximum 4.000 lei/beneficiar pentru 1.500 de beneficiari, în vederea decontării serviciilor medicale pentru efectuarea testării genetice a panelului de gene care să includă genele BRCA1, BRCA2, PALB2, TP53, STK11, PTEN, CDH1, POLE, ATM, CHEK2, RAD51C, RAD51D, BRIP1, MLH1, MSH2, MSH6, PMS2.
Obiectivul proiectului îl reprezintă evaluarea riscului de apariție a următoarelor tipuri de cancer: mamar, ovarian, de endometru, de proastată, colon și rect, pancreas, sarcoame, tumori rare și pacienți cu tumori maligne sincrone sau metacrone precum și recomandarea unor strategii de prevenție personalizate prin efectuarea testării panelului de gene care să includă genele BRCA1, BRCA2, PALB2, TP53, STK11, PTEN, CDH1, POLE, ATM, CHEK2, RAD51C, RAD51D, BRIP1, MLH1, MSH2, MSH6, PMS2
Proiectul „Testarea genetică în cancerele ereditare” se va derula până la data de 31 Decembrie 2024.
Pot fi beneficiari ai acestui proiect pacienții cu domiciliul stabil în Municipiul București sau viza de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de data aplicării în proiect, cu vârsta de peste 18 de ani, care au indicație medicală de la medicul specialist oncolog.
Organizatorul Proiectului este Municipiul București prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.).
Pentru a beneficia de serviciile oferite în cadrul Proiectului „Testarea genetică în cancerele ereditare”, trebuie să îndepliniți criteriile de eligibilitate specificate în cadrul Regulamentului. Vă rugăm să citiți cu atenție Regulamentul pentru a verifica eligibilitatea.
Ca urmare a intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern de aprobare a Normelor de aplicare a Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea și combaterea cancerului și de implementare a Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului în România vă aducem la cunoștință că proiectul "Testarea genetică în cancerele ereditare" a fost sistat, conform Art. 4 din Hotărârea privind aprobarea proiectului, nr. 188 din 29.05.2023.